Sodexo: volumele de tichete cadou oferite de companii cu ocazia zilei de 8 martie au crescut cu 50%

februarie 27, 2015

• Aproximativ 45% dintre companiile care acorda tichete cadou angajatelor lor in perioada 1- 8 martie isi desfasoara activitatea in sectorul industrial, servicii si distributie • Majoritatea angajatelor care primesc tichete cadou intentioneaza sa le utilizeze pentru a cumpara cosmetice (40%), haine (18%) si bijuterii (7%) • Companiile care ofera tichete cadou beneficiaza de deductibilitatea contravalorii in limita plafonului de 2% din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului

Sodexo: volumele de tichete cadou oferite de companii cu ocazia zilei de 8 martie au crescut cu 50%

BUCURESTI, 27 februarie 2015 – Compania Sodexo, jucator de top pe piata romaneasca a tichetelor, a identificat, in urma unei analize derulate in randul companiilor care ofera beneficii extrasalariale pentru angajati, principalele tendinte in utilizarea si acordarea tichetelor cadou cu ocazia zilei de 8 martie. Cercetarea a fost realizata pe un esantion de aproximativ 1.000 de companii, in intervalul 1 februarie 2014 – 15 februarie 2015.


Peste 45% dintre companiile care au acordat in 2014 tichete cadou angajatelor lor cu ocazia zilei de 8 martie activeaza in sectorul industrial, servicii si distributie. In top trei industrii s-au situat angajatorii din distributie (20%), industria chimica si metalurgica (15%) si industria producatoare de bunuri de consum (10%). Majoritatea companiilor (52%) care au acordat acest beneficiu extrasalarial angajatelor lor au intre 1 si 19 angajati. Peste 27% din totalul companiile angajatoare sunt din Bucuresti si judetul Ilfov.


Volumele de tichete cadou oferite angajatelor in intervalul 1- 8 Martie in 2014 au crescut cu aproape 50% comparativ cu cele inregistrate cu un an in urma. „Observam o tendinta de crestere de la an la an a numarului de companii care ofera tichete cadou angajatelor lor in preajma zilei de 8 Martie”, declara Jean Istasse, CEO Sodexo Romania. „Avem deja toate premisele sa putem estima o crestere a numarului de companii care vor acorda si anul acesta tichete Cadou Pass angajatelor lor in perioada 1 – 8 martie.”  

 
Companiile care ofera tichete Cadou Pass beneficiaza de deductibilitatea contravalorii in limita plafonului de 2% din valoarea cheltuielilor cu salariile personalului. Tichetele Cadou Pass beneficiaza de facilitati fiscale foarte importante, fiind scutite de taxele salariale, atat din perspectiva angajatorului, cat si a angajatului, in limitele prevazute de legislatia in vigoare. Angajatii care primesc tichete Cadou Pass beneficiaza de o retea de retail de peste 60.000 de unitati de unde pot achizitiona cadoul pe care si-l doresc.


Mai mult de 40% dintre angajatele care vor primi tichete Cadou Pass Sodexo cu ocazia zilei de 8 Martie intentioneaza sa le utilizeze pentru a cumpara cosmetice, in timp ce 18% isi doresc sa cumpere obiecte vestimentare si 7% opteaza pentru bijuterii. 

Grafic ce isi doresc femeile


Valoarea medie a tichetelor cadou acordate este de 150 de lei per eveniment
Tichetele cadou oferite de companii angajatilor lor in limita plafonului stabilit prin lege nu sunt supuse platii contributiilor sociale individuale (C.A.S., contributii, concedii si indemnizatii, contributia la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale, fondul de sanatate, fondul de somaj, fondul de asigurare accidente). Tichetele cadou sunt supuse impozitului pe venit, in cota de doar 16%, platit de angajat.


In prezent, plafonul prevazut prin lege stabileste valoarea maxima a tichetelor cadou oferite de companii la 150 de lei per eveniment. Cele mai multe companii care isi recompenseaza angajatii cu tichete cadou ofera valoarea maxima deductibila.

Sodexo in Romania
Din 1998, Grupul Sodexo in Romania, care numara astazi 630 de angajati, ofera Solutii cuprinzatoare pentru Calitatea Vietii:
- Beneficii pentru Angajati:
- Programe de Incentivare  
- Beneficii Publice
- Servicii de alimentatie/catering
- Managementul facilitatilor

Sodexo, lider mondial in Servicii pentru Calitatea Vietii
Compania Sodexo, al 18-lea angajator mondial a fost infiintata de catre Pierre Bellon in 1966 in Marsilia, Franta si este astazi lider mondial in Solutii pentru Calitatea Vietii de Zi cu Zi.
Grupul opereaza in 80 de tari cu 419.000 de angajati care impartasesc aceeasi pasiune de a oferi servicii.
Avem increderea ca o buna calitate a vietii sporeste satisfactia si motivatia indivizilor, jucand astfel un rol important in performanta organizatiilor care sunt partenerii nostri strategici.
Sodexo in lume - Cifre cheie
• 18  miliarde euro cifra de afaceri
• 419.000 angajati
• 80 tari
• 32.700 puncte de lucru
• 75 milioane beneficiari zilnic

 

Back to the list